Am venit din Grecia ! Iata 5 lucruri de făcut pe insula Thassos în afară de plajă
5:26:00 AM
0 Comentarii
Proaspat intoarsa din vacanta in insula Thassos, concediul de vis pe care l-am avut in minunata Grecie, m-am gandit sa va dau niste ponturi despre alte activitati pe care le puteti alege atunci cand veti merge si voi in Thassos (insula pe care o recomand cu maxima sinceritate!).
Scuba diving
A fost o experienta noua si cu totul spectaculoasa ! Senzatii noi, adrenalina la maximum, o lume pe care nu o vazusem decat la televizor, in documentare... Merita fiecare euro! Si ca tot am mentionat de bani, aceasta minunata experienta costa 45 de euro. Eu am fost cu cei de la Vasiliadis Diving Center din statiunea Potos (ii gasiti pe site-ul lor oficial AICIsi pe Facebook AICI). La ei lucrează si o româncă, Denisse, un diver experimentat care stă în Thassos de-a lungul întregului sezon. Oameni foarte de treaba, au rabdare cu incepatorii si le explica absolut totul. In pret este inclus costumul cu toate accesoriile necesare, pozele + filmul (facute sub apa, bineinteles ). Le puteti lua chiar in aceeasi zi dacă aveți un memory stick.
Care este procedura pentru scuba diving in insula Thassos? Cu o seara inainte ti se face instructajul, te intreaba daca ai probleme cardiace etc. In ziua cu pricina, parca de la 9.30, te duci la sediul lor si de acolo plecati catre digul din Potos (2 minute de mers pe jos). Ei vor descarca mastile, costumele, labele si tuburile de oxygen in ambarcatiune, ca apoi sa plecati catre un golfulet. Acolo va echipati, intrati in apa si o sa va arate care sunt semnele pe care sa le faceti pe sub apa daca sunteti ok sau nu (si pentru depresurizarea urechilor). O sa stati la suprafata ca sa va obisnuiti cu respiratia dupa care urmeaza aventura :). Cu noi au stat 35 de minute sub apa, la 12 metri adancime! Să nu va fie frică de scuba diving, pentru ca nu aveti de ce :)
Excursie pe insula
Asa puteti vizita foarte multe locuri frumoase si interesante (insula are in circumferinta vreo 100 de km). Puteti vizita satul Theologos, unde puteti manca cel mai bun miel preparat (are cele mai multe recomandari ), satul Kastro, fabrici de ulei de masline, Manastirea Mihail care are o vedere spectaculoasa catre muntele Athos, casa de bijuterii Iris Gold de la care nu veti putea pleca fara sa va cumparati ceva (gasiti tot ce doriti: inele, pandative, ceasuri, perle, pixuri, rame foto - toate din metale pretioase ), plus multe alte locuri demne de vizitat!
Croaziera pe mare
Asa culori ale apei rar iti e dat sa vezi! Verde smarald, albastru marin, turcoaz... O minunatie a naturii! Aceasta experienta costa 25 de euro (tot din statiunea Potos am luat biletele) si dureaza de la 9:00 până pe la 16:00. În preț aveti inclus micul dejun plus pranzul, care consta in deliciosul souvlaki de porc (preparat pe barca, la gratar ), vreo 2 pahare de vin si o cafea/ceai. Vasul face cam 3-4 opriri pentru ca turiștii să se răcorească la o baie în mare. De asemenea, o sa faca si o oprire de o jumatate de ora pentru pescuit in larg :) . Apa, bere si orice mai doriti puteti achizitiona de pe barca (nu trebuie sa va carati cu bauturile dupa voi, preturile sunt la fel ca si in statiuni).
Safari off-road cu Jeep-urile pe munte
În felul asta puteti descoperi si partea muntoasa a insulei! Si da, veti conduce chiar voi (daca aveti minimum 2 ani de experienta de sofat)! Veti putea merge cel mai inalt varf de pe insula care se numeste Ypsario, veti vedea minimum 3 cascade parca scoase din povesti, lacul Maries, puteti vizita satul Kastro unde veti putea degusta un desert atat de simplu, dar atat de gustos ( iaurt de capra cu miere de pin + dulceata de zmeura din productia proprie, presarate cu nuci ). Tot in Kastro veti putea vedea si un osuar + planta insectivora. Toata treaba costa 27 de euro in care aveti inclusa atat masina cat si benzina. Dureaza de la ora 9.30 de dimineata pana pe la ora 16 unde veti avea inclusa o bere la terasa San Antonio de pe plaja cu acelasi nume.
Iaurt de capra cu miere de pin + dulceata de zmeura
Seara greceasca
Cine a fost in Grecia si nu a fost la seara greceasca inseamna ca a fost degeaba! O seara plina de veselie, de armonie. Nu are cum sa nu va placa! Veti asculta muzica greceasca live, veti vedea cateva dansuri populare de-ale lor, va vor lua la dans.. O seara super antrenantă! Aveti bautura asigurata pe tot parcusul serii (de la ora 20 pana la 23.45, pentru ca atat dureaza ) si mancarea (tip bufet suedez, cu pui la cuptor sau miel, salate de tot felul, sos tzatziki plus alte bunatati ). Seara greceasca ne-a costat 20 de euro de persoana, tot din statiunea Potos am cumparat. Petrecerea a avut loc la Taverna Augustos din Theologos.
Sper ca v-am fost de ajutor si că v-am dat idei pentru viitoarea voastra vacanta in Thassos. Va doresc un sejur extraordinar!
0
comentarii:
Doar ma plimb prin Baia Mare
3:17:00 AM
14 Comentarii
Cum spune si titlul, doar ma plimb prin Baia Mare. Am facut o pasiune pentru plimbari sau calatorii, cum le zic bloggeri astia "traveleri". Ei sunt calatori prin lume, turisti, traveleri, si multe alte etichete, eu... eu doar ma plimb :) .
Sunt pe teresa restaurantului hoteulului unde m-am cazat si stau si va scriu. Vezi doamne mi-a venit mie ideea asta sa ma plimb si prin online. Daca tot fac atatea excursii si vizitez atatea locuri, sa impart cu voi idei ce v-ar putea ajuta, sa va spun pe unde am fost si unde am stat.
Am facut cateva ture de oras, m-am plimbat si cu bicicleta si cu autobusul, am luat si un taxi pana la cazare.
Bai, dar cate chestii faine au astia prin oras. Atat de mult imi place cum s-a pastrat, intr-un oare fel naturaletea si in acelasi timp apar si constructii noi. Baia Mare e un oras, micut si cochet sa zic asa. Micut in comparatie cu Bucuresti si Cluj, dar nu e mic.
Am fost prin parc azi si n-am putut sa nu observ cat de frumos arata pajistea din fata "Casei Albe". Defapt e un muzeu, dar arata ca si Casa Alba a americanilor asezata la poalele muntilor, iar in fata ei se intinde o pajiste mare aranjata, curata si verde, unde vad ca lumea se aduna la povesti si la diferite activitati. E un loc plin de viata !
preluata de pe facebook.com/iubesc.bm
Trecand de Casa Alba, plec mai departe spre un alt loc minunat. Tot in parc ma aflu, doar ca e alta parte a parcului, mult mai impadurita, mult mai verde, aer proaspat, multi parinti si multi copii, veselie si liniste in acelasi timp. Am stat la intrare si am aruncat o privire, apoi am zambit. N-ai cum sa nu zambesti, iti creste inima cand te afli in astfel de locuri. Oamenii par fericiti, nu prea am vazut unul sa fie posomorat, pana si un copil al strazii ce a trecut pe langa mine in fuga parea bucuros si fericit, avea vreo 2-3 lei in mana, cred ca se indrepta spre magazin.
Frumos amenajat, parcul ! Din nou va spun, micut si cochet. Micut in comparatie cu alte parcuri mari cum ar fi "Central Park New York" :).
Doar ma plimb prin Baia Mare, dinspre parc spre Centrul Vechi al orasului. Lume multa si pe aici. Nu stiu daca asa e de obicei, ce-i drept ca-i sambata azi si lumea nu sta in casa. Dar e frumos, nu ma deranjeaza. Continui sa-i analizez, ma uit la ei, ma uit la fetele lor, par lipsiti de grijuri.
Ajung la Turnul lui Stefan si fac cateva poze. Daca va spun ca e superb acest loc, o sa ziceti ca exagerez si ca ii laud prea mult si ca sa o las mai moale cu dulcegariile, dar credeti-ma ca o zic cu drag si exteriorizez in scris emotiile iar pozele pe care o sa le vedeti mai jos, confirma ceea ce spun eu. N-am stat mult pe aici ! In 25 minute m-am uitat atent la toate detaliile. Imi place cum au combinat noul cu vechiul, iar cele doua biserici aflate una langa alta, ambele cu o arhitectura frumoasa, iti transmit istoria fara sa o citesti.
Au si mall in Baia Mare, si nu orice mall ci unul MARE, ca doar de aia e Baia Mare. Cred ca orasul asta are potential si dupa cum si numele imi spune ca o sa devina chiar Mare. Am inteles ca sunt in copetitie pentru Capitala Culturala Europeana 2021. S-ar putea ca Baia Mare sa devina mare. Din ce-am vazut pana acum au toate sansele ca sa castige.
Serios acum, am fost si in celalate orase care candideaza. Sunt frumoase toate, chiar si Clujul are sanse mari, dar Baia Mare are ceva aparte. Trebuie sa o vizitezi ca sa intelegi. Mi se pare ca e cel mai curat si cochet dintre toate. Am scos agenda si mi-am notat ca deseara cand ajung la cazare sa caut mai multe despre acest proiect si despre baia mare.
Va spun acum ce am gasit. Am cautat in mare parte pe Facebook si am dat de cateva pagini care scot in evidenta tot ce-i mai bun din Baia Mare. Pe aceste pagini, Iubesc Baia Mare, Baia Mare Mass Media, Pagina primarului ( unde vezi realizarile din ultimii ani ), Baia Mare 2021, poti sa vezi cat de frumos e orasul si cat de strans unita e acesta comunitate. Serios, intrati si uitati-va la comentarii. Oamenii astia isi iubesc orasul ! Si ne arata acesta nu numai prin comentarii ci si prin proiectele indraznetele pe care le au cat si prin efortul vizibil al oamenilor care conclureaza pentru dezvoltarea orasului. Asta da oras !
Doar ma plimb prin Baia Mare de la Mall fug la cazare. Ce faina rima am facut :). Am luat taxiul. Ca de obicei taximetristi stiu tot ce misca in oras, ar fii buni de jurnalisti. Serios, daca vrei sa faci un articol fara sa depui prea mult efort, te urci intr-un taxi alegi o destinatie putin mai indepartata si interoghezi taximetristul. O sa iti povesteasca cu placere vrute si nevrute, incat tu o sa poti scrie linistit vreo doua articole si sa mai tragi niste idei pentru al trei-lea. Bine, poate nu toti sunt asa, dar cel care m-a luat, a dat-o tata ca masina de cusut, parca era moara stricata, zici ca eram primul client si insfarsit are cu cine vorbi pe ziua de azi. Dar nu m-a deranjat chiar ma bucurat ca am putut afla mai multe despre acest minunat oras. Si cum drumul de la mall pana la cazare a fost destul de lung, va dati seama ca am abordat o gramada de subiecte, pana si fizica cuantica era la degetul mic al domnului de la volan, ceea ce m-a amuzat foarte tare dar in acealsi timp mi-a parut oarecum rau pentru el. Serios, omul stia multe si le stia bine, pacat ca a ajuns taximetrist. Si totusi acest om nu a uitat ceva, ceva foarte important! Mi-a spus ca jobul lui nu e sa fie taximetrist, si ca pe langa faptul ca-i plimba pe oameni el are o misiune mai importanta. Prin vorbele pe care le spune si povestile, adevarate sau nu, incearca sa aduca un zambet pe chipul fiecarui om care ii trece prin masina, pentru ca zambetul, zice el, este sursa de bucurie si fericire, iar bucuria lui vine de la oameni, de la oameni fericiti.
"Pe oamenii astia, mai, astia...care intra si cu un buna ziua calduros, civilizati si educati, astia...cu care poti purta o discutie si-ti mai zic niste bancuri sa imi faca si ei ziua buna mie...mai pe astia i-as duce gratis. Merita ma! Nu banii sunt scopul, ci la finalul zilei sa ajung acasa impacat cu mine insumi, cu faptul ca ajut oamenii sa ajunga la destinatie, si fericirea....sa fiu fericit."
Cu asta a inchieat domnul taximetrist ca deja eram in parcare la cazare de 2 minute si mai statusem sa il ascult. Faini oameni domnule ! Faini, asa se zice in Maramu' - oameni faini.
La cazare, pfiu, ce sa mai zic, alt loc minunat. M-am cazat dupa recomandarea unui prieten. Panorama vrei ? - Da, vreau. Piscina vrei ? - Da cum sa nu, ca doar e vara. - Confort, vrei ? - Da da, obligatoriu. - Da istorie, vrei ? - Hopa, nu stiu exact ce vrei sa zici, dar suna interesant. Da vreau !
Si m-am trimist la un Castel - Hotel din Baia Mare. Baimarenii cred ca il stiu cu totii, iar pentru restu va spun cum se numeste: Castel Transilvania. Cand am ajuns acolo am inteles ce vroia sa zica prietenul asta al meu cu "istoria". M-a trimis intr-un loc select, nobiliar, o arhitectura unica, un loc unde mananca si beau nobilii, baronii, printii si printesele, un loc unde "...totul este impregnat de ziul parca despins din povestea unui castel medieval", daca e sa citez din descrirea lor de pe site.
Intr-adevar e un castel modern, o combinatie intre vechi si nou. Asadar ajuns aici am cerut o camera cu vedere la oras. Am dat fuga sus in camera si prmiul lucru pe care la-m facut dupa ce mi-am lasat bagajul a fost sa ies pe balcon sa privesc. Foarte frumos ! O priveliste minunata, atat in curtea castelului cat si in departari spre oras.
Am avut incredere oarba in prietenul asta al meu, referitor la cazare, si ma bucur ca am facut asta. Am ajuns unde trebuia! Am primit o camera cu un pat mare, confortabil, ambient placut, nici prea cald nici prea frig, Tv in camera, minibar, internet gratis, mic dejun inclus, restaurant fain(ce-mi place cuvantu asta ardelenesc), piscina, tot ce vrei.
Acum, dupa ce am vazut toate acestea, acum inteleg de ce isi iubesc baimarenii orasul. As putea sa mai scriu multe in acest articol, as putea sa mai scriu inca pe cat am scris, ba chiar v-am spus ca as mai putea face inca doua articole din povestea taximetristului :). Dar ma opresc aici si genrealizez!
Baia Mare e un oras frumos, linistit, civilizat, oameni frumosi, oameni pasionati pentru frumos, o comunitate unita si in plina transofrmare, un posibil loc unde m-as muta pe viitor.
Cam atat despre Baia Mare, mai puteti sa il laudati si voi in comentarii .
Servus !
14
comentarii:
Plimbare pe Toroioaga Maramureșului, în căutarea rododendronilor
3:16:00 AM
0 Comentarii
În weekend-ul prelungit de Rusaliile din acest an, am planificat o reeditare a întâlnirii de la Borșa de acum 5 ani cu ieșenii Simona și Alin. Deși era trecut de mijlocul lunii iunie, speram să găsim rododendronul înflorit, căci primăvara a fost destul de răcoroasă. Localnicii ne-au spus că versanții nordici ai munților Rodnei nu se ”înroșiseră” încă în acest an, deci ne-am gândit că ar fi o idee bună să ne încercăm norocul în munții Maramureșului. Ne-am orientat spre Toroioaga (care are doar 1930m altitudine) și știam deja de la Alina că e un traseu foarte pitoresc.
Fiindcă noi eram 4 și aveam la dispoziție două mașini, n-am ezitat să facem o ”aroganță”: am lăsat o mașină în Baia Borșa, iar cu cealaltă am urcat până aproape de Gura Băii. Sigur că nu ar fi fost foarte greu să facem tot traseul Alinei, dar pe canicula de afară ne-am bucurat să scăpăm de 400m diferență de nivel mai puțin spectaculoși :-)
De la Gura Băii am urcat în serpentine pe marcaj triunghi roșu până în șaua Lucăciasa, unde se găsește refugiul montan cu același nume, construit relativ recent.
Foto 2. Refugiul Lucăciasa din munții Maramureșului
Foto 3. Pietrosul Rodnei pe fundal
Din șaua Lucăciasa și până pe vârful Toroioaga se urmărește marcajul bandă roșie (nu foarte frecvent), la început pe culme, printre jnepeni, mai apoi ocolind un grup de stânci pe versantul sudic, și în sfârșit pe îngusta creastă a Toroiegii. Pe ultima porțiune am întâlnit și singurii drumeți din această frumoasă zi de vară, după accent catalogați drept cetățeni de etnie maghiară (2 tineri și unul în vârstă), care se grăbeau să coboare înapoi la mașina lăsată în Gura Băii. Ziceau că urmează să urce la Iezer mai spre seară și să înnopteze acolo.
Foto 4. Înspre Toroioaga
Foto 5. Creasta Toroiegii și 2-3 rododendroni :-)
Din păcate, n-am mai găsit rododendroni înfloriți fiindcă deja trecuseră! Dar și așa, am mai prins două-trei tufe, cât să nu zicem că nu i-am văzut deloc anul ăsta :-)
Încet, dar sigur, norii de ploaie începeau să se strângă în jurul vârfurilor mai proeminente din zonă, iar Toroioaga nu făcea excepție. Așa că noi, după o scurtă pauză pe vârf, am luat decizia să ne luăm tălpășița și să coborâm puțin mai la vale, mânați și de nenumăratele muște zumzăitoare care, deși inofensive, reușeau să ne strice puțin din buna dispoziție.
Foto 6. Coborârea de pe Toroioaga
Foto 7. Spre vârful Murgu, pe poteca nemarcată
Traseul nostru este de acum nemarcat, însă poteca e destul de bine definită, nu e cazul de bălăureală. Coborâm sub vf. Murgu și întindem masa, lângă o ultimă pată de zăpadă, rămasă probabil de la ninsorile din luna mai.
Foto 8. Sub vârful Stâna lui Văratic, coborând spre Baia Borșa
Foto 9. La Socolescu
Nici aici nu zăbovim prea mult, căci norii sunt destul de amenințători, în depărtare se aud tunete, însă la Socolescu găsim căluți păscând liniștiți, așa că facem și noi o pauză mai lungă. Cu greu ne urnim și continuăm coborârea pe piciorul Socolescu până în Baia Borșa.
Foto 10. Pe piciorul Socolescu
Deși s-a înnorat serios, ploaia tot nu începe, apucăm să recuperăm mașina parcată în munte și să revenim la pensiune. Parcă altfel guști o furtună hotărâtă de vară de la adăpost, nu? Îți vine și să faci poze :-)
Foto 11. Fulgerele brăzdează văzduhul...
Foto 12. Trăsnet în munții Rodnei
Totul s-a terminat cu bine, fără grindină, fără inundații, peste noapte a mai plouat în câteva reprize, iar dimineață, după o ultimă ploicică, cerul s-a luminat și curcubeul ne-a încântat privirile.
Foto 13. Pietrosul Rodnei văzut din Borșa, după ploaia de dimineață
P. S. La sosirea în Borșa (adică cu o zi înainte de excursia pe Toroioaga), am mai făcut un mic circuit. Am urcat cu telescaunul pe deasupra pârtiei, apoi am continuat urcarea pe bandă albastră până în Șaua/Poiana Știol, de unde am coborât în Borșa Stațiune pe marcaj triunghi roșu pe la Cascada Cailor. Fie vorba între noi, recomand traseul ăsta tuturor... nu e nevoie de o condiție fizică ieșită din comun. Eventual se poate scurta, coborându-se de la capătul telescaunului direct la Cascada Cailor (sunt indicatoare). Cu ocazia micii drumeții, am avut parte de o ploaie caldă de vară și am ratat spectacolul cu grindina cât nuca de care s-au "bucurat" borșenii. Uite cum s-a văzut de pe deal:
Foto 14. Ploaie în Borșa, vedere de sub șaua Știol (Piatra Rea în stânga imaginii)
Foto 15. Pauză între reprize de ploaie
via: bandarosie.ro
0
comentarii:
Doar ma plimb ... city break la Bologna
7:49:00 AM
0 Comentarii
Stiti cantecul acela interpretat de Tudor Gheorghe – “Dunarea daca n-aveam, Oltul Dunare-l faceam”? Ei, cam asa e in Italia – “Florenta daca n-avea, Bologna Florenta o faceam”. Nu stiu cati dintre voi ati ajuns in Bologna, dar in Florenta cred ca ati fost mai multi. Bologna este, de asemenea, un oras superb, dar care se afla in umbra Florentei, as zice eu o umbra nemeritata. Nu zic ca Florenta nu e frumoasa, departe de mine acest gand, iubesc Florenta, dar nu cand turistii se calca in picioare pe strazile ei, insa si Bologna ar acorda mai multa atentie. De ce a invins Florenta in acest duel cu Bologna? Cred ca principalul motiv a fost ca Florenta si-a pastrat independenta pana la unificarea Italiei (cand era capitala ducatului de Toscana) si ducii toscani au investit major in arta si arhitectura, in timp ce Bologna a fost cucerita de Papa si a facut parte din domeniile papale pana la unificare. Iar capitala papala nu a fost la Bologna, ci, evident, la Roma.
Am ajuns prima oara la Bologna in 1994, cu ocazia primei mele vizite in Italia, facand un tur cu Inter-Railul. De ce am pus Bologna pe lista? Nu datorita arhitecturii sau istoriei renascentiste, ci a unui eveniment care atunci inca era viu in mintea tuturor, dar acum sunt convins ca s-a estompat, intrand direct in revistele si cartile de istorie. In 1980, in gara Bologna avea loc un atentat sangeros, soldat cu nu mai putin de 85 de victime si 200 de raniti, care a socat Italia si intreaga Europa. Initial, s-a crezut ca a fost un atentat organizat si executat de teroristii comunisti din cadrul Brigazilor Rosii (Brigade Rossi), dar, de fapt, atacul a fost pus la cale de cei din extrema dreapta neofascista – Nuclei Armati Rivoluzionari.
Evident, calatorind cu trenul cu un bilet Inter Rail, am cautat urmele atentatului care avusese loc doar cu 14 ani in urma. Nu mai existau, gara Bologna, fara sa fie megamoderna, fusese refacuta si singurul semn era o mica placa comemorativa. Venisem in Bologna pentru o gara, dar am descoperit un oras.
Cea mai importanta caracteristica a orasului o reprezinta zecile de kilometri de porticuri, de adevarate culoare urbane cu bolte. Doar in centru sunt 38 km de porticuri. Se pare ca aceste porticuri au fost construite cand orasul a devenit un star in peninsula datorita universitatii, asa ca s-au construit porticuri peste trotuare pentru a gazdui toata armata de invatati care luasera cu asalt Bologna. Dar, de-a lungul secolelor, pana in ziua de azi, principalul lor scop este sa ii apare pe localnici si pe turisti deopotriva de soarele ucigator al verii (eu eram in Bologna prin august, dupa ce biruisem soarele nemilos al peninsulei prin multe alte orase) sau de ploaie. A fost incantator sa te plimbi in racoarea boltelor istorice ale orasului.
Dar simbolul orasului nu sunt acesti kilometrii de porticuri, ci mai degraba doua turnuri inclinate numite Asinelli si Garisenda (mai sunt cateva in oras, acestea sunt unul langa altul). In Bologna, ca si in Florenta, marile familii nobiliare s-au intrecut in turnuri – cu cat aveau un turn mai mare, cu atat prestigiul familiei urca in ochii concitadinilor. Moda asta a turnurilor nu este specifica Italiei centrale. Exista o cultura a turnurilor in Mani, in sudul Peloponezului grec, o regiune de oameni aspri si viteji care nu au prea fost cuceriti de nimeni, nici macar de otomani, si in Svaneti, in nordul Georgiei, o regiune de legenda ascunsa in Caucaz, cu oameni foarte asemanatori cu cei din Mani, foarte mandri, viteji si iubitori de libertate, care nu au fost cuceriti de nimeni… Chiar si sovieticii i-au lasat in duda lor de cele mai multe ori. Dar in Mani si in Svaneti, aceste turnuri au avut un rol defensiv, aici familiile isi tineau avutia, copiii si femeile si, nu de putine ori, jucau rol de fortareata; in Florenta si Bologna, turnurile aveau mai degraba rolul de a sublinia bogatia si prestigiul. Spre deosebire de cele greco-georgiene, turnurile bologneze sau florentine nu au fost construite atat de strasnic incat sa reziste la bombardamente si asedii, asa ca majoritatea au cazut sau au fost demolate. Acum, daca te urci in Piazza Michelangelo din Florenta, nu mai vezi nici un turn. In Bologna, mai sunt acestea doua care ies in evidenta de deasupra cladirilor… Si, ca si turnul din Pisa, sunt inclinate, multi sugerand ca un cutremur un pic mai serios le va rapune la un moment dat.
Ca orice oras italian, si Bologna are o piata centrala care se numeste Piazza Maggiore. Si tot la fel ca peste tot, in jurul pietei exista Catedrala orasului San Petronius, iar vizavi de ea, Palazzo del Podesta, fostul sediul al administratiei orasului, inclusiv in perioada papala.
Dar in ciuda acestor cladiri oficiale, simbolul de necontestat al pietei este o mareata statuie a zeului marii, Neptun (imi e neclar ce cauta Neptun, zeul marii, aici, la o distanta apreciabila de mare, dar, ma rog, de gustibus), care este de cele mai multe ori un loc de intalnire pentru bolognezi, dar si pentru turistii care ajung in oras.
Daca gloria turistica si arhitecturala este considerata in Italia a fi de rang 2 (repet, nemeritat), in schimb, gastronomia bologneza este din cele mai laudate in cadrul bucatariei italiene. Pe orice meridian al lumii am fost, am descoperit cate un restaurant italian unde spaghetti sau alte paste bolognese erau nelipsite din meniu. Pentru ca sosul bolognese este gustos si, probabil, si simplu de facut, dar necesita totusi o stiinta pe care doar bucatarii din Bologna o stapanesc cu adevarat. Un alt preparat tipic italian pe care eu il iubesc este tortellini, a carui existenta se datoreaza tot bucatarilor din zona. De aceea, orasul este poreclit “Bologna La Grassa”, datorita traditiei gastronomice, dar si pentru ca aici se mananca al naibii de bine!
Un lucru extrem de important pe care vreau sa-l subliniez: de cate ori am calatorit, nu am putut sta locului, in fiecare zi a trebuit sa descopar ceva nou si sa caut experiente noi. Dar intotdeauna mi-am stabilit o baza undeva de unde sa explorez imprejurimile – chiar nu mi-a placut niciodata sa ma mut zilnic din loc in loc, lucru care, de altfel, mi s-a mai intamplat, dar, asta e, uneori e OK. Bologna mi se pare o baza de explorare excelenta, pentru ca pe o raza de una-doua ore de mers cu masina sau cu trenul (Bologna este, de altfel, un important nod feroviar al Italiei centrale) se afla orase care merita vizitate.
In primul rand, Florenta este aproape si, daca ai avea de ales unde sa stai intre Florenta si Bologna, fi sigur ca vei iesi mai ieftin la Bologna. Nu trebuie sa zic prea multe despre Florenta, e unul dintre cele mai frumoase orase ale unei tari unde aproape fiecare localitate cu ceva istorie este o opera de arta, si cu asta sper ca am zis totul.
Parma are un palat superb si niste teatre de legenda si se afla si ea la doi pasi.
Ravenna nu este deloc departe, iar aici vei descoperi istoria Italiei pre-medievale si unele dintre cele mai frumoase mozaicuri bizantine din lume. Dupa caderea Imperiului Roman de Apus, Imperiul Roman de Rasarit a incercat sa recreeze vechiul Imperiu si a incercat sa recucereasca Italia, inima vechiului imperiu al Cezarilor. Nu a reusit decat partial, iar Ravenna a fost capitala Italiei bizantine, bisericile de aici fiind construite cu puternice influente rasaritene, mai ales in domeniul mozaicurilor. Acestea se gasesc in mai multe biserici vechi de peste 1500 ani, dar cel mai faimos mozaic este cel care infatiseaza cuplul imperial Justinian si Teodora. Langa ei, se afla mozaicul guvernatorului local. E o mare diferenta – cuplul imperial este static, inchistat, oficial si oficios… artistic este impecabil, dar pozitia lor este cumva prea rigida, in timp ce portretul guvernatorului este viu. Motivul? Simplu – artistul l-a cunoscut personal pe guvernator, in timp ce pe bazileu si pe nevasta lui ii vazuse doar din portretele oficiale care parveneau de la Constantinopole.
Un alt loc fain care merita vizitat este San Marino. Daca nu ai masina sa te duci direct, poti merge pana la Rimini (o alta localitate aflata nu prea departe de Bologna care merita vizitata) si de acolo cu autobuzul, sus, pe munte. San Marino este construit pe un pinten de deal, este un oras medieval ridicat in panta si pentru nimic in lume nu trebuie sa ratezi piata centrala, de unde intr-o zi senina ai o panorama incredibila pana hat, la Adriatica!
Verona se afla si ea la doar doua-trei ore si poti sa o “executi” ca o excursie de o zi. E normal ca orasul are legatura cu eroii marelui Shakespeare, de unde si pozitionarea turistica a Veronei drept “orasul iubirii”. Toata lumea da navala sa vada casa Julietei, sa se pozeze in faimosul balcon si sa puna mana pe sanul sau de bronz, dar putini ajung si la “casa lui Romeo”, dovedindu-se inca o data ca femeile “fura” toata atentia. Dar pe langa “urmele” lui Romeo si ale Julietei, vei descoperi niste fortificatii feudale deosebite si o Arena romana iesita din comun, probabil cel mai bine pastrata Arena romana din Italia, si chiar din lume, care gazduieste si in zilele noastre concerte spectaculoase.
Cam astea au fost principalele mele impresii si amintiri cu privire la Bologna. Am fost de trei ori (de fiecare data in alt anotimp) si m-as mai intoarce. Dar daca te gandesti la o baza italiana de unde sa descoperi niste orase cu adevarat faine, ia in considerare si Bologna. Nu te va dezamagi.
Cum ajungi acolo
Toate companiile aeriene cu operatiuni semnificative in Romania zboara la Bologna din diverse colturi ale tarii.Blue Air, cea mai mare companie romaneasca, leaga Bologna de Bucuresti, Iasi, Bacau si Larnaca, oferind numeroase zboruri si preturi incepand de la 19,99 de euro.
Cand sa mergi la Bologna
As zice ca este cel mai bine primavara si toamna, cand vremea e calda si te imbie la mers mult pe jos. Vara poate fi extrem de cald si este inconfortabil pentru unii, iar iarna, din cauza proximitatii Apeninilor, este neasteptat de racoare si se inregistreaza multe precipitatii. Evident, este mai cald ca in Romania, dar parca nu e asa de fain sa te plimbi in ploaie.
Unde sa dormi la Bologna
Poti sa iti rezervi singur on-line, pe site-uri de rezervari gen Booking, Venere sau Airbnb, sau sa apelezi la o agentie de turism. Sugerez sa stai undeva intre gara si centru, pentru ca atunci cand doresti sa faci excursii de o zi pe undeva, sa ajungi repede la tren, iar in centru, pentru ca aici ai la indemana numeroase restaurante, agentii de voiaj, baruri si tot ce vrei. De altfel, gara Bologna Centrale se afla, dupa cum ii arata si numele, destul de central, deci nu ar fi o problema sa gasesti o cazare la un pret rezonabil.
Imagini Bologna
Statuia lui Neptun din Piazza Maggiore
Strazile orasului … porticuri, porticuri pe kilometrii intregi
Cele doua turnuri emblematice se vad de departe
Iata-le
Piata centrala a orasului- Piazza Maggiore
Catedrala San Petronius
0
comentarii:
Doar ma plimb prin munti...la Bucegi de data asta !
7:47:00 AM
0 Comentarii
Pe fondul isteriei cu Valea Prahovei sau Transfăgărășanul bară la bară și masivele montane aglomerate, cu „munțomani” revoltați că i-a apucat pe români dragostea de munte de s-a dus naibii intimitatea conexiunii lor cu natura, iată-mă scriind din postura de turist, nu doar de om ce din fericitul an 2009 tot umblă cărările munților.
Munții Bucegi, 14 august 2016, Claudia & Andrei Traseu: Cabana Babele – bandă galbenă – (aproape) Vârful Omu – bandă albastră – Valea Obârșiei – Salvamont Peștera. Hartă: muntii-nostri.ro. Date traseu: 11km, 5h, 300m+
Ei bine, mă puteți blama și jigni pentru că am mers cu mașina până la Peștera și, mai mult, am comis blasfemia de-a urca cu telecabina la Babele. Și nu, nu m-am oprit aici, mi-a mai trebuit să sporesc și aglomerația de pe autostrada Babele – Omu. Sunt ironică?!? Nu contează, dar cu siguranță intru la vina de a fi făcut parte din masele de mașini sau oameni care au încurcat planurile mărețe ale altor oameni ce au îngroșat și ei… aceleași rânduri.
Fiind însărcinată, mă bucură că sunt anumite drumuri accesibile cu mașina și că pot scuti de urcare anumite trasee. Punct. Și e bine ca acestea să existe (că și Alpii mult lăudați au drumuri și telecabine și poteci aglomerate și tot sunt frumoși), ca omul „de rând” să aibă acces și să cunoască muntele – e ca și cum ai interzice educația celor care nu învață singuri să citească.
Nu e vina turistului că un parc natural nu are angajați care să patruleze în punctele cheie, care să strunească prin vorbă bună sau amendă rolul unei bariere, care să monteze un gard ceva mai natural în jurul Babelor și nu cel de sârmă de-acum, care să ia puțin la puricat numărul (b)ovinelor de pe munte că a crescut cam tare de când cu subvențiile de la APIA și e totuși un parc cu pretenții de conservare a naturii etc. La fel cum nu e vina turistului că se dau autorizații dubioase pentru tot felul de clădiri urâte și inutile, dar nu se pune o copertină acolo unde se formează în plin soare cozi la telecabină, spre „deliciul” celor ce pot urca pe jos și care îi consideră pe ceilalți leneși și intruși.
La fel cum nu e vina turistului că lipsesc coșuri de gunoi pe motivul „gunoiul generează gunoi” (a zis-o viceprimarul Bușteniului, dacă nu mă înșel), iar turistul se așteaptă să le găsească pentru că așa e în locurile turistice. Turistul nu e „munțoman” informat din grupurile dedicate de pe facebook, să nu uităm asta! Gunoiul neridicat generează gunoi, iar primăria ar putea pune asistații social la treabă… nu doar la vot.
Legat de telecabină, o impresie de la fața locului, nu din cărți. Cei mai mulți de la coadă erau turiști, nu drumeți, iar discuțiile din jur erau unele de vacanță: oamenii vor să viziteze, sunt curioși, entuziasmați, mai mult sau mai puțin umblați prin lume și educați, în fine, nu ai putea să zici că-s teroriștii muntelui și puși pe distrus. Interiorul și scările, anost de comuniste, puteau fi tapetate cu imagini și informații despre Bucegi, cu reguli de comportament într-un parc natural etc. Un spațiu în care aștepți e un spațiu extrem de ofertant pentru a face educație pentru toate vârstele și categoriile sociale. N-ai să vezi!
Și pentru că bubuie facebook-ul de imagini cu aglomerație, gunoi și au dat indignările în „oamenii de munte”, mai ales în cei care zgârâie peisajul de puțină vreme și s-ar vrea, egoist de firesc, singurele personaje, iată opinia mea.
În primul rând, s-a ajuns unde trebuie: da, românul ar trebui să iasă mai mult în natură și mai puțin la mall, românul ar trebui să facă mai multă mișcare și să mai lase tv-ul, e foarte bine că românul își cheltuiește concediul acasă și nu în altă parte. Iar că perioada de concedii s-a cam aliniat cu iulie-august-ul concediilor europene, o Europă destul de aglomerată în zonele turistice, montane sau nu, este o realitate ce trebuie acceptată cu o atitudine de anul 2016, nu de evul mediu.
În al doilea rând, autoritățile au fost luate încă o dată „prin surprindere” prin lipsa infrastructurii și a educației.Nu surplusul de turiști amatori de munte e problema, ci ce se întâmplă cu ei ajunși acolo (un exemplu bun: traseele marcate de CEM în Moieciu de Sus – Fundata cu dedicație pentru turiștii de pensiune). Cei mai mulți – oricât și-ar da ochii peste cap inițiații în „dragoste de munte” – chiar vor să se plimbe, să descopere. Și chiar nu vor să arunce gunoi la întâmplare sau să strice, dar ei nu văd diferența între marginea șoselei unde oprești că nu mai reziști până la benzinărie și munte.
Oare câți ani o să mai fie buluceală la Piatra Arsă, la Bâlea, la Padina, la Muntele Roșu etc. ca să se gândească și să se aplice metode moderne de practicare a turismului, fie el de tarabă plus selfie, fie el montan?!? Asta să ne fie preocuparea! Nu ne mai putem întoarce la vremurile Bucurei Dumbravă când se mergea pe munte după călăuză sau după indicațiile ciobanilor, hai să ne trezim din nostalgia inutilă și, insist, egoistă!
În al treilea rând, noi ăștia care ne simțim oameni de munte, ar trebui să avem o atitudine pozitivă și să suplinim ceea ce autoritățile nu fac: prin puterea exemplului cel puțin. Îngâmfarea „că doar noi știm cum să simțim muntele” și ura destructivă pentru cei care ne invadează „teritoriul cucerit” ar trebui să se canalizeze în direcții care să și ajute la ceva.
Mai mult decât atât, simt nevoia să îi apostrofez pe așa-zișii iubitorii de munte – unii cu ani „grei”, plini de resentimente și frustrați până la venin, care au mers atât de departe până la a personifica munții și a le atribui tot felul de apelative, jignitoare după părerea mea, un comportament departe de spiritul drumețului montan, cărora potecile ar fi trebuit să le evolueze mintea și sufletul și nu să le urâțească cu tot felul de stări și sentimente negative, poteci pe care bag seamă că le-au umblat degeaba… Așadar, sectorul șapte al Bucureștilor nu e în Bucegi, Bucegii sunt munți incredibil de variați și surprinzători, nordica Pietrei Craiului nu e cartierul Brașovului, iar biata Căldarea Bâlea nu e deloc hidoasă în ciuda exploatării intense.
Iar acelora ce caută cu disperare muntele doar „pentru ei”, de parcă le-ar prinde tălpile râie de pe potecile rău famate – și eu cad uneori în această categorie a trufiei – le spun că în momentul în care pășim într-un loc de-a dreptul sălbatic sau doar mai neumblat, întinăm acel loc chiar dacă nu lăsăm nici o urmă. Sigur, ne place să credem că suntem mai buni ca alții, că am meritat să ajungem acolo, că respectăm muntele și am primit suficiente lecții cât să dăm altora lecții, dar adevărul e că ne răsfrângem nevoile și ambițiile personale în modul cum privim și abordăm muntele.
Mi-a rămas în minte imaginea descrisă de o prietenă: „n-am făcut trasee, m-am afundat în pădure și-am stat acolo pe o buturugă, toată ziua, privind”, iar această imagine descrie ceea ce e muntele pentru omul care-l iubește: un loc de a fi privind, cu ziua, cu zilele, cu anii, singur sau cu alții, de pe o potecă „autostradă” sau din regruparea unui traseu de cățarare, de pe un vârf „cucerit” sau dintr-un loc fără denumire sonoră și cifre însemnate.
Și-acum să revin la tură și la câteva impresii ce e bine să rămână scrise pentru mine și ai mei, chiar dacă jurnalul de față e mai mult un manifest decât un fragment autobiografic.
Am avut norocul să urcăm cu cea de-a patra telecabină și să așteptăm doar cincizeci de minute. Coada era încă la nivelul „înăuntru, pe scări”. Am dorit să fentez urcarea pentru a-mi conserva resursele fizice, ca de la Babele să merg spre Omu și să revin, culmea, pe picioare, înapoi la Peștera.
Nu-mi place nici mie aglomerația, dar o tolerez atâta vreme cât nu sunt forțată să ascult discuțiile altora. E drept că rar prind crâmpeie interesante Am grăbit pasul să trecem de Babele sechestrate cu sârmă și de Sfinxul mut și gri ce nu zâmbește în niciun selfie. Apoi, am mai grăbit o dată pasul să trecem de intersecția cu traseul de Crucea Eroilor. Am zărit și eu crucea aceea de lângă Salvamont unde s-ar preconiza o… biserică. Doamne iartă-mă! fii bun și există și dă-mi, te rog, ce ți-am cerut dintotdeauna: minte credincioșilor că prostiți sunt până la Tine și înapoi…
Și dacă anul trecut pe vremea aceasta traversam Bucegiul din Bușteni la Bran, în drumeție-alergare alături de Mike, acum m-am mulțumit cu fericirea de a fi din nou aici. De câteva ori în ultima vreme am oftat adânc, privind linia platoului bucegean de pe DN1, întrebându-mă oare când voi mai fi acolo sus?!? Timpul le încape pe toate, iar acum, la vederea Acelor Morarului, a Văii Cerbului, a Cerdacului, a Mecetului Turcesc, am simțit endorfinele făcând sărituri artistice.
N-am mai urcat la Omu pentru că ultima porțiune de drum lat, pietruit și prăfuit, asezonat cu vreo două grupuri de vorbăreți și multe alte grupuri ce mi-aduceau aminte de pensionarii din Drumul Taberei ducându-se la piață, această ultimă porțiune de urcare sub soarele orbitor nu mi-a mai plăcut. Perspectiva că n-o să văd cabana de lume m-a făcut să n-am niciun regret. Din fericire, am urcat de multe ori pe vârf și la cabană, de cele mai multe ori pe ceață și vreme aspră și sincer, parcă așa îmi place cel mai mult.
Am hotărât să facem pauza de masă undeva pe sub Mecetul Turcesc, la umbra vreunei stânci, umbră la care tânjeam. Drept să vă spun, am plecat de-acasă îmbrăcată bine (cu ce m-a mai încăput…) căci se anunțau maxim nouă grade. A fost mult mai cald, iar soarele mi-a prăjit pomeții și nasul, că deh, pălăria a rămas în cuier…
Din piatră în piatră am sfârșit traversând cimitirul de calcare desprinse din Mecet, mult mai mare și mai interactiv la fața locului decât privit de departe. Super experiență cu descățărat și strecurat printre stânci la doi pași de poteca turistică, de-asta zic eu că munții aceștia sunt surprinzători! Într-un final, am găsit și locul de picnic, printre flori nepăscute de vite, sub un perete de unde apa se prelingea rece și liniștitor: pic pic pic…
De-aici am coborât spre Peștera, tare lungă mi s-a părut și cu spatele la perspectiva mai frumoasă a Văii Obârșiei sau a Ialomiței, locul de unde își adună izvoarele râul Ialomița. Nu-mi amintesc să mai fi coborât traseul, dar de urcat l-am urcat de multe ori și de fiecare dată cu plăcere, poate și de aceea mi s-a părut lung dusul la vale (cu atenție sporită să nu alunec și să nu-mi zdruncin prea tare Făptura). Iar deasupra… soarele arzător!
Și cam asta a fost, am să înșir câteva poze pentru cei care ați răbdat până aici, mulțumindu-vă desigur pentru lectură și… pentru propriile opinii 😉
câinele adormit – un simbol sau o afacere fără succes??!
Sfinxul fără oameni
Sfinxul cu oameni…
platoul e puțin cam ars, în ultima săptămână a prins o grindină și o ninsoare…
nu știu ce rol ezoteric o avea cercul, eu l-am testat și nu am simțit vreo energie invadându-mă inexplicabil :D
o felină de piatră
Colții sau Acele Morarului, de la dreapta la stânga: Creasta Ascuțită, Acul Mare, Degetul Roșu, Acul Crucii și Acul de Sus
Iaurt de capra cu miere de pin + dulceata de zmeura
Am grăbit pasul să trecem de Babele sechestrate cu sârmă și de Sfinxul mut și gri ce nu zâmbește în niciun selfie. Apoi, am mai grăbit o dată pasul să trecem de intersecția cu traseul de Crucea Eroilor. Am zărit și eu crucea aceea de lângă Salvamont unde s-ar preconiza o… biserică. Doamne iartă-mă! fii bun și există și dă-mi, te rog, ce ți-am cerut dintotdeauna: minte credincioșilor că prostiți sunt până la Tine și înapoi…
0 comentarii: