Intamplarea a facut ca in timp ce prietena mea era in Sankt Petersburg, traind pe viu adevaratelenopti albe (fenomen pe care sper sa il apuc si eu live intr-o buna zi), eu sa ajung prin Viena pentru 13 ore, impreuna cu mai multi colegi de la Politehnica. Si cum am ajuns in Viena la cinci dupa-masa, urmand sa plecam a doua zi dimineata la sase, am hotarat sa ne facem propria noastra noapte alba.

In mai putin de o ora eram deja cazati la hotelul Lenas Donau, cu bagajele in camere, si domnisoara de la receptie ne daduse deja harti ale Vienei, inclusiv cu liniile de metrou. Spre surpriza mea, harta pe care am primit-o de la receptie era in limba romana. In weekend, in Viena, metroul circula non-stop.

Pentru ca la ora opt era cina si trebuia sa fim inapoi la hotel, am hotarat sa plecam pentru doua ore sa ne plimbam prin centru. Asa ca am luat metroul de la Alte Donau, unde ne aflam, pana la Stephansplatz. Domul era in reconstructie, la fel ca in iarna, si nu putea fi admirat chiar in toata splendoarea lui. De la Dom ne-am plimbat aiurea pe stradutele din centru, ne-am pozat laColoana Ciumei, am admirat cladirile care te fac sa te simti ca intr-un muzeu, statuia Mariei Tereza, Parlamentul, Primaria, cele doua cladiri identice, fata in fata (Muzeul de istorie si Muzeul de istorie naturala), Universitatea, apoi am luat metroul inapoi spre hotel ca sa prindem masa de seara.

Dupa masa de seara am plecat din nou in oras. Inarmati cu biletul de metrou de 24 de ore (5.70 euro, se poate plati inclusiv cu cardul), am coborat mai intai la Donauinsel, pe malul Dunarii, unde era plin de terase si cluburi, dar care erau parasite, probabil din cauza frigului de afara. Pe urma am coborat la Praterstern, celebrul parc de distractii din Viena. Aici am admirat Wiener Riesenrad, roata cea mare, construita in 1897. Din cate am inteles dupa ce m-am intors in tara, o parte din gondolele ei mari cat un autobuz pot fi inchiriate pentru o cina romantica, restul functionand normal, oamenii urcand in ele pentru o panorama a parcului.

De la Prater am luat din nou metroul, spre primarie, unde era un festival de film care intre timp, se terminase (era deja trecut bine de miezul noptii). Asa ca am hotarat sa mergem aiurea pe stradutele mici din centru. Am ajuns intr-o zona care imi amintea putin de Lipscani-ul nostru, cu multe baruri si cluburi. Cum nu aveam chef (si nici tinuta, si, cel mai probabil, nici bani) de cluburi, am hotarat sa ne alegem un bar si sa intram in el. Trebuia sa nu fie nici prea plin (ca sa mai incapa in el 9 oameni), nici prea gol, ca sa putem vedea cum se distreaza austriecii. Cu greu am gasit un bar care sa corespunda cerintelor noastre (majoritatea erau pline, iar unul era aproape gol). Dupa ce am intrat.. surpriza: se pare ca nimeriseram peste o petrecere a burlacitelor.

O domnisoara a venit la noi, imbracata intr-un tricou roz plin de semnaturi si ne-a intrebat daca vrem sa ii semnam tricoul. Pe urma si-a pus deasupra o panglica cum este cea acordata la Miss, pe care am putut (cu germana pe care mi-o mai aminteam) sa citesc cuvantul Braut – mireasa.Domnisoarele erau foarte galagioase, si se distrau de parca nu mai era nimeni altcineva in barul respectiv. Petrecerea lor s-a terminat la putin timp dupa ce am intrat noi in bar.

Ne-am luat o bere locala, nu mai stiu cum se numea, dar stiu cat a costat – 3.60 euro la 500 ml. In timp ce eram inauntru am putut admira pe geam o cearta si un inceput de bataie intre 2 persoane mai vesele, iesite (sau date afara) dintr-un club. S-au calmat repede dupa ce au aparut 3 politisti. Cand ne-am terminat berile, rapusi de somn, oboseala si frig (cred ca erau sub 15 grade, iar noi eram imbracati prea subtire), ne-am dus inapoi la hotel, unde am mai apucat sa stam o ora pana la masa de dimineata.

Aceasta a doua oara in Viena m-a facut sa indragesc orasul si mai mult: de fiecare data cand am trecut pe acolo, il vedeam la intoarcere, prima data veneam din Olanda, acum din Italia, si spre deosebire de atmosfera si arhitectura de acolo, Viena deja avea un aer familiar, cunoscut, amintindu-mi de orasele din Transilvania. Deja, Viena mi-a devenit un loc familiar, in care aproape ca ma simt ca acasa.